Pericopa despre vindecarea lunaticului, a unui copil bolnav
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!
Iubiți credincioși, am ascultat astăzi citindu-se la Sfânta Liturghie, pericopa evanghelică în care ni se vorbește despre vindecarea lunaticului, a unui copil bolnav.
Tema însă de astăzi, este cu totul alta. Tema centrală, a pericopei pe care am ascultat-o astăzi este credința. Și pe lângă credință, postul și rugăciunea. Și am văzut că după ce Mântuitorul a coborât din muntele Tabor, cu cei trei ucenici ai săi, când a venit la ceilalți ucenici, acolo a găsit mulțime multă de oameni și pe cărturari sfădindu-se, cum spune cuvântul Evangheliei, cu ucenicii. Și acolo, un om a venit înaintea Mântuitorului, cum spune cuvântul Evangheliei de la Matei și a căzut în genunchi înaintea Mântuitorului și I-a spus așa: "Doamne miluiește-mă, ca fiul meu este lunatic și pătimește rău".
Să observăm aceste cuvinte. A venit. S-a prezentat înaintea Mântuitorului. A făcut o cerere: "Doamne miluiește", și apoi a făcut o expunere de motive. Pe fiul meu care este bolnav și pătimește rău, că de multe ori cade în foc și în apă. Iar cuvântul Evangheliei de la Marcu ne aduce și alte amănunte. Acolo aflăm și care erau manifestările acestei boli. Scrâșnirea dinților, spumegarea, zbaterea și gesturile necugetate. Și Mântuitorul cheamă pe acel copil, cere ca să i se aducă înainte copilul bolnav și-l vindecă.
Ce reținem? Cuvintele pe care ucenicii le-au adresat când a intrat Mântuitorul cu ei in casă, într-un loc retras și l-au întrebat: "Doamne, noi de ce nu-am putut să-l vindecăm?"
Era justificată intrebarea lor? Desigur. Ei primiseră puterea de la Domnul nostru Iisus Hristos să vindece totă neputința și să scoată toți demonii. Și scoseseră multi demoni și facuseră multe minuni și vindecaseră pe mulți oameni. Și au rămas uimți, că de data aceasta nici unul dintre ei n-a putut să scoată acest demon, care muncea pe acest copil. De aceea l-a întrebat: "Doamne noi de ce n-am putut să-l scoatem?"
Si ce le spune Mântuitorul? "Pentru puțina voastră credință". Nu le-a spus pentru necredința voastră. Ci pentru puțina voastră credință. Ați avut credință puțină. "Că adevarat zic vouă", spune Mântuitorul, "de veți avea credință cât un grăunte de muștar, de veți spune muntelui acestuia mută-te de aici dincolo, așa va fi, și nimic nu va fi cu neputință celui ce crede".
Iată iubiți credincioși cât de mare este puterea credinței.
Dacă luăm aminte la aceste cuvinte ne dăm seama că puterea credinței este imensa. Că puterea credinței poate muta și munții. Nu numai la modul figurat, ci și la modul concret. Avem în istoria creținismului un astfel de exemplu. Undeva, într-o pustietate trăia un pusnic, care de zeci de ani de zile nu mai știa ce se întamplă în lume. Iar un alt părinte duhovnicesc, căuta mereu prin toate pustiile să descopere oameni sfinți, oameni duhovnicești, oameni care au Harul lui Dumnezeu. Și s-a rugat la Dumnezeu: "Doamne arată-mi care om mai există pe pămant pe care eu să nu-l fi cunoscut cu dar mare". Era un cărturar, era un părinte care căuta, să aștearnă în scris pentru posteritate faptele minunate ale acestor oameni știuți doar de Dumnezeu. Și se ruga: "Doamne mai este cumva cineva de la care pot învață ceva"? Și atunci Dumnezeu prin îngeri i-a descoperit cum să ajungă la acest pustnic după multe, multe zile de călătorie prin pustie. Și acolo când a ajuns, pustnicul acela a crezut că vede o nălucă. Că diavolul i se arată în chip de om, pentru că nu-și închipuia că în pustia aceea poate să vină vreun om. Și când și-a dat seama că este om, l-a chemat alături și-au vorbit lucrurui duhovnicești. Și din vorbă în vorbă, au ajuns la cuvântul acesta al Scripturii: "de vei avea credință cât un grăunte de muștar, de vei zice muntelui acestuia mută-te de aici dincolo, așa va fi." Și în clipa aceea muntele a început să se cutremure. Iar părintele acesta duhovnicesc a spus: "munte stai, pentru că n-am vorbit cu tine, ci cu părintele acesta, cu fratele acesta care a venit la mine".
De ce s-a întamplat acest lucru? Pentru că acel părinte, acel pustnic nu se îndoia sub nici o formă de cuvintele pe care le rostea și de puterea credinței.
Putem, atunci când vorbim de credință să observăm doua aspecte, și anume: credința ca încredere și credința ca mărturisire. Credința ca încredere si credința ca mărturisire.
Ca încerdere, este atunci când avem nevoie de credință să putem înfăptui ceva. Orice am încerca să înfăptuim în viața aceata avem nevoie de credință ca încredere. Dacă nu ai credință, sau dacă nu crezi ca poți să termini lucrul pe care îl începi, nu mai începi. Dacă nu ai credință și încredere că poți să ajungi la destinație, nu mai pleci pe drum. Dacă începi o școală și nu crezi că poți s-o și termini, nu te mai apuci de școală. Și așa cu toate celelalte lucruri. Dacă vrei să faci o casă nu te apuci doar să aduni materiale și după ce le-ai adunat le lași pe toate baltă. De la început te gandești. Am credința că pot să termin casa? Și te apuci de lucru și mergi pâna când o termini.
Așa dar toți avem nevoie de credință ca încredere. Ceea ce ne deosebește pe fiecare dintre noi este și credința aceasta. Puterea aceasta a credinței. Unii avem mai multă încredere în noi, alții avem mai puțină încredere in noi. Unii învațăm să ne cultivăm această încredere mai repede, alții poate mai încet.
Important este să avem cu adevărat curajul de a ne întări această credință. De a căuta, cu ajutorul lui Dumnezeu să ne întărim credința ca încredre. Și tot ceea ce facem, să facem cu credința că Dumnezeu este cel care ne ajută și ne dă putere și ne dă Har. Și atunci când cerem de la Dumnezeu, să cerem cu credință.
Spune cuvântul Mântuitorului: "voi când vă rugați să cereți ca și când ați și primit". Să avem acel sentiment al împlinirii, al primirii darului. Cererea noastră să nu fie doar așa cu îndoială: Doamne, daca vrei dă-mi! Cum a zis omul din Evanghelia de astăzi. Găsim la Evanghelia dupa Matei, unde ni se relatează acest fapt, că tatăl copilului i-a spus Mântuitorului: "Doamne de poți ceva ajută-ne! Fie-ți milă de noi!"
S-a dus la Mântuitorul și i-a spus: "dacă poți ceva ajutută-ne!" Era o credință cu îndoială.
Noi când ne rugăm la Dumnezeu, Doamne ajută-ne! Dăruește-ne ceea ce ne e de folos mântuirii sufletului nostru. Nu că dacă vrei: Doamne dă-mi! Trebuie să avem conștiința că dacă cerem de la Dumnezeu trebuie să cerem cu credință. Nu ne apucăm să cerem de la Dumnezeu lucruri care nu ne sunt de folos și zicem: Doamne dacă totuși vrei să faci o dezlegare, dacă totuși vrei să-mi dai și asta, dă-mi! Nu putem merge la Dumnezeu să cerem lucruri care nu ne sunt de folos. Nu are sens. Când ne ducem la Dumnezeu cerem lucruri care ne sunt de folos mântuirii sufletului nostru și zicem din toată inima și din toată credința: Doamne dă-mi ceea ce am nevoie pentru mântuirea sufletului meu! Să nu ne încurcăm în cereri deșarte și în lucruri mărunte. Doamne dă-mi să ploaie mâine. Doamne dă-mi să fac casă mare. Doamne dă-mi să câștig mai mulți bani sau Doamne dă-mi să mă înteleg cu șeful mai bine sau să treacă peste diverse probleme. Nu așa!
Când ne rugăm la Dumnezeu să ne rugăm: Doamne ai grijă de mântuirea noastra! Pentru că tot ceea ce primim, primim după măsura noastră. Zice Mântuitorul în alt loc: "cu ce măsură veți măsura cu aceea vi se va măsura". Asta este o lege universală. Cu ce măsură măsori cu aceea ți se măsoară. Vrei să ți se facă bine? Fă bine. Vrei să ți se facă dreptate? Fă dreptate. Vrei să nu fii înșelat? Nu înșela. Vrei să nu fii furat? Nu fura. Vrei să fii respectat? Respectă. Și așa cu fiecare lucru pe care ni-l dorim. Ce vrei să-ți facă ție oamenii fă și tu asemenea. Căci cu ce măsură măsori cu aceea ți se măsaoră. Vrei să fii înțelept? Vrei să fii îngăduit? Vrei să fii iubit? Vrei să fii apreciat? Fă și tu aceleași lucruri. Dacă vrei să ai? Dă. Dacă vrei să ai? Dăruiește. Pentru că în a dărui este comoara. În a dărui este rodul și înmulțirea darului. Noi când punem sămânța în pământ renunțăm la ea. Că am putea să o mâncăm. Dar noi o punem în pământ și ea ce face? După o vreme ne aduce rod însutit sau înmulțit. Același lucru se întâmplă cu fiecare sămânță. Același lucru se întamplă cu fiecare faptă a noastră. O facem și ea ne aduce rod. Ori de câte ori ajutăm pe cineva, ne ajutăm pe noi înșine. Ori de câte ori iertăm pe cineva nu facem un favor celuilalt. Că de multe ori zicem că nu pot să-l iert pentru că nu merită. Cine nu merită să fie iertat? El sau eu? Sau noi? Când nu ierți, de fapt nu mă iert pe mine. Nu fac nici un favor celuilalt. Când iert, îmi fac un favor mie și îmi fac în primul rând bine mie. Pentru ca îmi liniștesc sufletul meu. Nici odata să nu așteptăm să apună soarele peste mânia noastră, cum spune cuvântul Scripturii. Să iertăm pe toți. Să iertăm tuturor toate. Indiferent de ce ne-au făcut să iertăm pentru că iertarea nu înseamna aprobarea faptelor acelea rele sau care nu ne plac. Ci înseamnă eliberarea sufletului nostru. Ce folos să ierți, sau cum am putea să iertam pe cei care nu ne-au greșit. Mântuitorul ne cere să iertăm celor care ne-au greșit. În "Tatăl nostru" cum ne rugăm? "Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm cui? Celor care nu ne-au greșit? Nu, greșiților noștri, celor care ne-au greșit nouă.
Ne rugăm ca Dumnezeu să ne ierte așa cum și noi iertăm pe cei care ne-au greșit nou.
Iată iubiți credincioși cât de important este să înțelegem ce înseamnă credința ca încredere și cum o facem să lucreze prin fapte.
Celălalt aspect al credinței, este credința ca mărturisire. Așa cum au făcut sfinții martiri și mărturisitori și sfinții părinți. Au mărturisit dreapta credință. Au mărturisit dreapta credință rămânând permanent în Biserică, și uniți cu Biserica, aici unde se găsesc Sfintele Taine, unde se găsește lucrarea Sfintelor Taine, și aici unde Mântuitorul a lăsat ca sfinții prin Sfintele Taine să li se împărtășească Harul Duhului Sfânt.
Ca să întelegeți ce înseamnă să ai încredere și credință aș da un exemplu.
Ați auzit de Thomas Edison? Cel care a inventat becul. El a fost un om care a avut multă credință și multă încredere în ceea ce poate să facă. A încercat de multe ori pâna când a reușit să descopere filamentul potrivit pentru bec. Și nu a încercat o dată sau de doua ori, ci de zece mii de sute de ori sau de mii de ori. A încercat de peste unsprezece mii de ori. Dacă nu avea credință și dacă nu avea încredere în el că poate duce la bun sfârșit ceea ce și-a propus să facă, ar fi lăsat-o baltă și noi astăzi nu am fi avut becuri sau poate cât am fi așteptat ca altcineva să descopere becul în locul lui. Este un exemplu de care ne putem aminti în fiecare zi când aprindem becul să ne amintim de credința lui Edison, care a trebuit să încerce de peste unsprezece mii de ori ca să poată ajunge la bun sfârșit și să poată rezolva ceea ce și-a propus.
Noi de câte ori încercam ceva? Să persistăm, că dacă persistăm și stăruim, vom putea face ceea ce dorim să facem cu ajutorul lui Dumnezeu.
Dar mai spune Mântuitorul ceva în încheere: "dar acest neam de diavoli, de demoni nu iese decât cu post și cu rugăciune". Foarte important. Postul și cu rugăciunea. De ce? Pentru că în războiul cel nevăzut avem nevoie de post și de rugăciune. În lupta cea nevăzută, în vindecarea sufletului nostru avem nevoie de post și de rugăciune. Baza vindecării sufletești și trupești este postul și rugăciunea. Nu ne putem vindeca sufletește și trupește daca nu postim și nu ne rugăm. Nu întâmplător Biserica a rânduit atât de multe posturi. Și înca din Rai Dumnezeu a rânduit lui Adam post
Postul este rânduit de Biserică pentru ajutorul nostru. Postul nu este pedeapsă. Postul nu este o greutate. Postul este dat ca să ne fie nouă bine aici pe pământ. Când vrei să te bucuri prea mult, dintr-o dată ajungi să suferi mai mult.
Știi cum e pilda aceea cu mierea de albine? E bună mierea și e dulce. Dar dacă mănanci prea multă nu-ți mai trebuie toată viața să mai mănanci miere. Devine amară și te saturi de ea. Așa e și cu bunătățile astea. Toate plăcerile care caută să le ai numai separat de osteneală, separat de greutate, de suferință, nu fac decât să aducă peste noi mai multă suferință.
Ori de câte ori căutăm să fugim de suferință nu facem decât să atragem mai multă suferință asupra noastră.
Să reținem acest lucru!
Postul este ca un jalon. Postul este ca semnele de circulație pe marginea drumului. Dacă vrei să le respecți? Respecți. Dacă nu, nu. Sari în șanț. Este răspunderea ta. Tu vei suferi. Dar poți să treci peste semn, așa cum poți trece și peste pod. Dar o să trecem? Și plătim pentru asta. Cu ce? Cu suferință. Și să nu dăm vina pe Dumnezeu că ne îmbolnăvim. Doamne oare de ce ne-am îmbolnăvit? Când ne îmbolnăvim ne aducem aminte de Dumnezeu și ne rugăm: "Doamne dă-ne sănătate!" Și Dumnezeu vrea să ne dea sănătate, dar în primul și în primul rând, dacă vrem să primim sănătate de la Dumnezeu trebuie să respectăm rânduielile pe care El ni le-a dat. Că rânduielile acestea ne duc la sănătate. Și prima, dintre ele și cea mai importantă e să postim.
Dacă postim după cum ne-a rânduit Biserica trăim cu sănătate. Dacă ne îmbolnăvim ce avem nevoie? Avem nevoie de mai mult post. Nu dezlegări. Unii caută dezlegările. Când suntem bolnavi și cu cât suntem mai bolnavi, cu atât trebuie să postim mai mult. Și dacă postim, veți vedea că ne putem și vindeca. Cine face experiența asta, v-a constata singur că prin post se poate vindeca. Avem multe exemple în istoria Bisericii și la Părinți și în viețile oamenilor duhovnicești. Doar să căutăm cum să urmăm exemplu lor și exemplu Mântuitorului care ne învață să postim. Și să nu ne îngrijim toata ziua ce vom mânca sau ce vom bea și cu ce ne vom îmbrăca.
Dacă Dumnezeu are grijă de toată aceastea frumuseți a naturii și de florile care astăzi sunt frumoase și le admirăm și mâine se ofilesc, și are grijă și de păsările cerului vara și iarnă, oare n-are grijă de noi oamenii care suntem creați după chipul Lui? Cu siguranță are.
Rugăciunea. De ce este importantă rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră cu Dumnezeu. Rugăciunea este calea prin care noi ne ușurăm sufletul și primim pace și linște în sufletul nostru. Sufletul nostru se linișteste cu cât ne rugăm mai mult și mai intens. Nu este vorba de rugăciunea formală. Ci este vorba de rugăciunea aceea care ne atinge inima. Când spui: Doamne iartă-mă! Când spui: Doamne iar am greșit. Te rog iartă-mă! Și faci o metanie sau o închinăciune. Aceea este rugăciune care pornește din inimă. Aceea este rugăciune care ne transformă. Aceea este rugăciunea care ne schimba lăuntric. Este rugăciunea care ne aduce pacea sufletului.
Când greșim, când eram copil și greșeam înaintea părinților, ne era rușine să le spunem: tată sau mamă am făcut o boacană. Am spart o vază sau am spart un pahar sau cine stie ce boacănă am mai făcut. Ne era rușine. Dar dacă aveam curajul și am fost învățați să fim sinceri, după ce mărturiseam greșeala parcă ne eliberam așa, scăpam de orice frică, de orice stres, de orice grijă. Că oare nu cumva o să descopere? Normal că o să descopere. Exact la fel cum Dumnezeu descoperă și știe toate faptele noastre. De ce să ne ascundem de Dumnezeu? Am greșit? Nu e nici o problemă. Scoală-te! Ridică-te! Scutură-te, așa cum cădem pe ghiață. Cred că nu-și dorește nimeni să cadă pe gheață. Nimeni. Dar am căzut. Ne-am ridicat. Ne-a durut oleacă și am mers mai departe. Dacă cumva se întamplă la anul să cad din nou și în iarna care urmează să cad din nou, nu-i nici o dramă. Te scoli. Te ridici și te ștergi un pic. Rabzi un pic durerea și mergi mai departe. Același lucru trebuie să facem și noi de fiecare dată când greșim. Am greșit? Să alergăm la Dumnezeu și spunem: Doamne iartă-mă! Să mergem la spovedanie. Să ne spovedim și să zicem: Doamne am greșit iar înaintea Ta. Te rog iartă-mă, ca n-am unde să mă duc în altă parte. Și îmi pare rău de ceea ce am făcut. Dar ca să ai acestă stare trebuie să te ferești să faci păcate de buna voie. Da? Cu voie sau fără de voie de multe ori greșim. Că spune psalmistul și proorocul că un ceas de ar trăi omul pe pământ nu poate să trăiască fără să greșească. Greșim, dacă nu cu fapta, măcar cu cuvântul și cu gândul. Cu cuvântul sunt multe de spus. Dar acuma nu mai avem timp. Să avem grijă totdeauna și cu cuvintele. Pentru că dacă ne rugăm cu limba, ne rugăm la Dumnezeu: Doamne Slavă Ție!
Rugăciunea este de slăvire, de mulțumire și de cerere.
Prima dată să-L slăvim pe Dumnezeu și de fiecare dată când spunem: În numele Tatălui, și al Fiului, și al Duhului Sfânt, sau slavă Tatălui și Fiului și Sfăntului Duh, dăm slavă lui Dumnezeu. Așa începem orice rugăciune. Apoi mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce ne-a dat. Pentru ce anume? Pentru absolut tot ce ne dă. Ne dă aer curat să respirăm? Ne dă apă curată să putem bea? Ne dă pâine cu care să ne putem hrăni și alimente sănătoase? Să dăm Slavă lui Dumnezeu că înca le mai avem. Știți foarte bine că multă lume laudă Romania că are ape foarte curate și foarte multe și are hrană înca gustoasă. Au gust legumile noastre față de cele care sunt din afară care nu au nici un gust. Parfumate, frumoase, colorate. Exact cum face și vrajmașul cu faptele să le arate, cu păcatele să le arate că sunt frumoase pe din afară, dar înauntru nu au nimica. Așa sunt și legumele din afară. Frumoase pe din afară dar nu au nici un gust.
Să ne rugăm lui Dumnezeu, să mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile acestea pe care ni le-a dat. Că dacă vrem să le mai avem, trebuie mai întâi să mulțumim pentru ele. Că sunt destui care ne invidiază, ne pizmuiesc și caută să ne jefuiască, să ne prăduiască.
În încheere iubiți credincioși, să reținem așa dar cele trei lucruri: credința și puterea credinței care poate muta și munții.
Prin credință putem dobândi tot ceea ce dorim.
Doi: postul. Puterea postului pentru vindecarea sufletului și a trupului. Când suntem bolnavi sufletește și trupeste, să învățăm să postim. Cu cât esti mai bolnav, cu atât postește mai mult.
Și trei: puterea rugăciunii care este cea care aduce pace și liniște sufletului.
Să ne rugăm așa dar bunului Dumnezeu, ca pentru rugăciunile tuturor sfinților, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască și să ne dăruiască Har și pace pâna la sfârșitul vieții noastre. Amin!
