Suntem în perioada Sf. și Marelui post. Deja au trecut câteva săptămâni si ușor, ușor înaintam spre un urcuș duhovnicesc, cu speranța si nădejdea că la capătul călătoriei noastre duhovnicești, ne vom întâlni cu Cel căruia Îi dedicăm acest urcuș, Domnul nostru Iisus Hristos.
Orice călătorie în viață poate avea succes sau neîmplinire, dar în momentul când ți-ai făcut planul pentru ce trebuie să faci , este imposibil să nu-l duci până la capăt.
Postul Sf. Pasti este o perioada de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului, fapt pentru care această perioadă a fost numită uneori și urcuș duhovnicesc spre Înviere. Este vorba despre un urcuș interior, o ridicare a noastră din starea de păcat, într-o stare de pocăință, o împăcare a noastră cu Dumnezeu, adică o refacere a legăturii noastre de viață și iubire cu Dumnezeu.
Astăzi societatea noastră s-a secularizat într-o mare măsură, relațiile dintre oamenii se răcesc de pe-o zi pe alta, nu mai există comunicare și comuniune intre creștinii. De pe o zi pe alta , problemele zilnice sunt tot mai apăsătoare și uneori greu de depășit pentru unii dintre noi.
Acolo unde credința slăbește , își face loc mai mult lucrarea diavolului, de aceea auzim aproape în fiecare zi , drame ale unor creștini, care își pun capăt zilelor, ca o ultimă soluție de a scăpa de aceste neajunsuri și neâmpliniri.
Astfel, slăbește din viața omului practica pocăinței, nu mai este nici un dor de sfințenie, nu mai este dor de mântuire sau viață veșnică. Smerenia este înlocuită cu autosuficiența, adică ești mulțumit de orice, creștinul își justifică păcatul printr-o insensibilitate sau nepăsare duhovnicească, o ieșire din fire pe moment.
Violența din jurul nostru a devenit aproape o obișnuință, la fel ca și vulgaritatea. Ne-am obișnuit cu indiferența a celor ce se întâmplă în jurul nostru , ca și cum ar face parte din viața noastră. Rezultă de aici că am pierdut conștiința păcatului, ne-am obișnuit cu răul.
Toate aceste practicii ale noastre, ne îndepărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu și de semenii noștri. Risipim toate darurile frumoase pe care Dumnezeu ni le-a dat, nu mai știm să ne bucurăm de ele.
Este momentul ca în această perioadă de post , să ne revenim la starea primordială, la starea de la început, și să încercăm să refacem legătura de comuniune și comunicare cu Dumnezeu și semenii noștri.
Dar cum putem să intrăm din nou în relația cu Dumnezeu? Sf. Evanghelii din perioada Postului Mare , ne spun că relația omului cu Dumnezeu, depinde de relația noastră cu semenii noștri, omul nu se poate apropia de Dumnezeu dacă îl nesocotește pe aproapele său, deoarece fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu.
Dumnezeu așteaptă de la noi să ne recunoaștem și să ne mărturisim păcatul care este o boală a sufletului, da, păcatul este o boală a sufletului. De fapt este o luptă continuă cu noi înșine, prin care încercăm să deschidem această rană și să o arătăm lui Hristos, Marele doctor, Marele Vindecător.
Prin mărturisire și iertare, Hristos Domnul, ne pregătește spre o nouă viață, o viață trăită în bucuria cu Duhul Sfânt. Pocăința fără iertare, nu poate fi făcătoare de viață, nu aduce bucurie, nu aduce pace, ci cel mai adesea sfârșește în deznădejde.
Foarte mulți oamenii în timp și-au regretat faptele rele, păcatele făcute, dar având în vedere că ele nu au fost făcute în scaunul de spovedanie și iertate prin preotul duhovnic, adică mărturisite în scaunul de spovedanie, cei mai mulți au căzut în deznădejde, sfârșind într-un mod cu totul necreștinesc.
În Biserică, pocăința este nu este o pocăință a disperării, ci o pocăință a speranței, care se bazează pe rugăciune . Noi spunem adesea în rugăciunile noastre – Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă. În această rugăciune întâlnim temelia credinței noastre, iar păcatele noastre ori cât de mari ar fi, prin milostivirea cea nemărginită a lui Dumnezeu, ne ridicăm din drumul căzut și urcăm încet pe scara desăvârșirii.
SF. Ioan Gură de Aur ne spune că cel dintâi cetățean al Raiului este un tâlhar care s-a mântuit prin pocăință, cu aceste cuvinte: Pomenește-mă Doamne când vei veni în Împărăția Ta, iar Mântuitorul i-a spus: Astăzi vei fi cu mine în Rai.
Deci, recunoașterea păcatului este un început bun pentru noi, deoarece cerem iertare atât lui Dumnezeu cât și semenilor noștri. Legătura ruptă între noi și aproapele nostru se reface, astfel punem un nou început de comuniune.
Postul din această perioadă este o lucrare bineplăcută lui Dumnezeu atunci când se practică din iubire pentru El, de aceea noi nu postim ca să fim lăudați de oamenii. Mântuitorul spune: tu când postești, unge-ți capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, dar a spăla fața înseamnă o atitudine firească și o comunicare cu oamenii față către față. Așadar, această lucrare interioară care este postul din această perioadă, trebuie să reprezinte o comuniune personală a omului cu Dumnezeu și o comunicare permanentă cu semenii noștri. Cultivând această comuniune și comunicare, se produce o schimbare lăuntrică a noastră, iar prin rugăciune și post urcăm duhovnicește spre Înviere.
Noi acum suntem pelerini spre patria cerească, ca atare urcușul nostru spre Învierea Domnului reprezintă țelul suprem al nostru. Adunăm în sufletul nostru comorile cele mai de preț: postul, rugăciunea, privegherea, nevoința, pocăința, milostenia, care toate la un loc aduse ofrandă lui Dumnezeu, netezesc, calea noastră spre înviere.
Astfel sufletul omului cu aceste comori adunate pe pământ se înalță sau urcă către Cer, unde lumina harului divin primește aceste comori în lumina cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu.
Deci, există un urcuș individual al nostru spre Dumnezeu, prin curățirea de patimi și dobândirea de virtuți, dar nu este suficient. Acest urcuș spre înviere trebuie să fie ajutat de un urcuș liturgic prin participarea necondiționată a noastră la taina liturgică, la Sf. Liturghie, unde într-o comuniune dintre noi și comunicare prin rugăciune la liturghie, împărtășiții fiind cu Trupul Domnului, Hristos ne face fii ai Împărăției veșnice.
Frații creștinii,
Adam a fost alungat din Rai pentru trei mari greșeli:
- Nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu.
- Nu a postit.
- Nu s-a pocăit, aruncând vina pe femeie.
De atunci și până în ziua de astăzi , omul are tendința de a se scuza pe dânsul și a arunca vina pe alții. Aceste tendințe îl izolează pe creștin, el nu mai trăiește într-o armonie cu semenii, se individualizează, devine un singuratic, nu mai comunică cu cel de lângă el, fapt pentru care noul Adam, adică Hristos, ne îndeamnă și ne învață să luptăm cu ispitele. Acest lucru îl vedem din exemplul personal al Lui, când a respins cele trei ispite de la diavol: lăcomia, pofta de stăpânire a lumii și slava deșartă.
Am mai spus, suntem în această perioadă a postului Paștelui, perioadă în care suntem chemați să intensificăm comuniunea și comunicarea dintre noi și Dumnezeu, să ne îndreptăm comportamentul nostru, nu dând vina pe alții pentru păcatele noastre, nu acuzând sau judecând pe cei de lângă noi, ci recunoscând și chiar să plângem pentru păcatele noastre.
Să ne judecăm păcatele noastre în Taina Pocăinței care ne este cel mai la îndemână în această perioadă de post și să primim iertare de la Hristos Împăratul Veșnic. Să încercăm să ne eliberăm de un trecut întunecat al nostru, apăsător și împovărător, printr-o nouă viață trăită în bucuria și prezența lui Hristos, ca arvună a Învierii.
Să participăm frecvent la sfintele slujbe oficiate in Biserică, dar mai ales la Sf. Liturghie, unde spiritul de comuniune dintre noi se simte cel mai bine, deoarece Liturghia ne unește iar Hristos stă în mijlocul nostru, după care ni se oferă ca jertfă în Taina Sf. Euharestii.
În momentul în care participarea noastră la Sf. liturghie slăbește , slăbește și spiritul eclesiologic sau de comuniune care în primele veacuri creștine era un titlu de glorie.
Numai în cadrul Sf. Euharistii , Hristos comunică cu noi, iar la rândul nostru pentru a ajunge la acest ospăț, trebuie să întărim unitatea dragostei, iubirea față de cel de lângă noi și împreună să urcăm pe drumul desăvârșirii, încât Hristos care stă pe Tronul slavei, să pătrundă tainic în adâncul sufletului nostru.
Să rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos și pe toții sfinții, să ne de-a putere pentru a simți în sufletele noastre, puterea rugăciunii, roadele pocăinței, căldura smereniei, deoarece prin aceste daruri menținem legătura cu Dumnezeu și semenii noștri.
Sf. Ioan Gură de Aur spune : Noi dăruim ceea ce avem, postul, rugăciunea , milostenia, și primim ceea ce nu avem, nepătimirea, spre slava lui Dumnezeu în veci Amin.
