Taina Întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu, întruparea în istorie a Logosului, care S-a făcut om din iubire nesfârșită față de om, este temelia si inima credinței creștine. Aceasta Sfântă și Mare Taină a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă și prevăzută de profeții Vechiului Testament inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută ca realitate istorică mărturisită în Noul Testament și mărturisită de Sfinții Apostoli ai lui Hristos, apărată și dogmatizată în fața ereziilor de către Sfinții Părinți ai Bisericii adunați în Sinoadele ecumenice și preamărită sau lăudată de cler și credincioși în viața Biserici.
Sunt multe evenimente excepționale în istoria omenirii, dar fără nici o îndoială evenimentele religioase, în care a fost implicat în chip neîndoielnic supranaturalul, au deținut întotdeauna întâietatea.
Printre multe alte evenimente religioase care de aproape două mii de ani domină zi de zi istoria, un loc aparte, prin excelență îl constituie Nașterea Domnului Iisus Hristos. Și nu este deloc întâmplător , căci anii erei creștine noastre încep cu anul Nașterii Domnului, atunci când Fiul Lui Dumnezeu se întrupează ca om printre oameni. Un lucru mai extraordinar ca acesta, să vină Dumnezeu însuși să stea de vorbă cu oamenii, nici că putea fi imaginat, și totuși la Betleem s-a născut ca Om adevărat, Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos. Această mare Taină a fost vestită oamenilor de către înger când a zis: Vi s-a născut azi Mântuitorul, care este Hristos Domnul - Luca II-11
Prin Nașterea Mântuitorului, omenirii i se descoperă lucruri despre care nu se știau și aduce răspunsuri la multe și mari întrebări despre care nu se știa mare lucru. Acum omul este pus față în față cu un miracol, fiindcă de atunci când s-a produs și până acum, omul îl va întâmpina cu mirare, se vor naște multe dileme în el, dar îi va aduce întotdeauna liniște în sufletului său chinuit. Aceasta este Nașterea Domnului. Un Dumnezeu care se întrupează, ia chip de om și vine între noi oamenii. Cerul coboară pe pământ, Taina se descoperă și astfel noi vom înțelege că suntem ceva mai mult decât am știut că suntem. Hristos ne învață acest lucru, ne scoate din singurătate: Nu mai sunteți singuri -Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor, Dumnezeu este cu noi. Mai scăpăm de o mare dramă a sufletului nostru, aceea când ne gândim la moarte și suntem tentați să spunem că odată cu moartea trupului, totul se sfârșește, totul se termină. Și iată că vine Fiul lui Dumnezeu și spune: nu se termină totul aici, totul se împlinește într-o existență fără de sfârșit, prin nemurirea sufletului și vom continua să existăm în viața veșnică, ne vom întâlni unii cu alții, ne vom împlini iubirea într-o comuniune veșnică. Aceste adevăruri le învățăm și le auzim cântând în colindele noastre la Nașterea Domnului.
De două mii de ani Hristos vine printre noi sub diferite forme, și cel mai des îl întâlnim în colinde, cântate de copii, tineri sau bătrâni.
Colindele au fost primele tratate de teologie, primele comentarii biblice, primele istorii ale creștinismului. În aceste colinde se cuprinde toată teologia creștină pe înțelesul tuturor. În colinde se cuprind date cu privire la Mântuitorul Iisus Hristos, în special la Nașterea Sa. Ele dau glas evenimentului supranatural al nașterii, vorbesc despre călătoria Maicii Domnului de la Nazaret la Betleem – săvârșind călătoria, apoi apariția stelei pe cer care îi călăuzește pe magi, (Steaua sus răsare) apariția îngerilor, (O ce veste minunată), închinarea păstorilor (Trei păstori), întreg cosmosul participă la acest unic și minunat eveniment.
Toate cântările bisericești din această perioadă ne cheamă să ne bucurăm și să ne veselim de această sfântă sărbătoare, ne cheamă să alungăm durerea și mâhnirea, deoarece Hristos Domnul a venit la noi să ne împace cu Dumnezeu.
Această împăcare a noastră cu Dumnezeu reprezintă marea bucurie a Nașterii Domnului, iar bucuria aceasta creștinul o trăiește numai într-o relație de smerenie , așa cum s-a născut și El, într-o peșteră sărăcăcioasă, fără fast, fără lumini multicolore, fără să fie înconjurat de nimeni.
De atunci și până astăzi, minunea Nașterii lui Hristos s-a transmis prin viu grai sub
diferite forme, iar una dintre ele am amintit-o mai sus, colindul. În funcție de zona geografică, colindele ne-au apărat limba și cultura noastră. Atunci când noi spunem că ne-am născut creștini, mărturisim un adevăr incontestabil, fiindcă pe noi nu ne-a încreștinat nimeni, ne-am născut creștini. Dovadă ne stau colindele unde apare numele lui Traian, personaj istoric al vremii aceleia, unul din părinții neamului românesc. În unele colinde din Dobrogea apare Sfântul Andrei, apostolul care a propovăduit în acea zonă. Andrei este de fapt apostolul neamului românesc și de aceea zicem că suntem Biserică apostolică.
Pe parcursul timpului și mai ales în ultimii ani, colindul a luat o altă formă, secularizată, colinde cântate pe muzică hip-hop, sau pe alte ritmuri. O formă comercială, deoarece colindul de astăzi nu mai transmite Taina Întrupării, ci a devenit un comerț deșănțat cântat prin metrou sau tren, la colț de stradă, în piață, pe stadioane, cu icoana Nașterii Domnului într-o mâna, iar cealaltă mână întinsă către auditoriu, pentru a primi răsplata la vestea ce o aduce. Tinerii cântă despre Nașterea Domnului cu aceeași ”evlavie” cu care cântă ultima despărțire de cel drag, fără să mai aibă nimic din curăția colindelor adevărate. Din melodia lor nu mai întâlnim nimic din fiorul sfânt al colindelor vechi.
Cântecul de leagăn melancolic pentru Pruncul Iisus, devine un instrument isteric și agasant pentru cei care îl transmit, care de multe ori se lasă cu cuvinte grele și apăsătoare dacă nu dai un răspuns pe măsura celor gândite de el. Și uite așa , an de an în locul copiilor care vesteau din casă în casă acest măreț eveniment, primind pentru mesajul transmis, daruri care simbolizau roadele pământului, (colăcei, nuci, mere,etc.) au apărut colindătorii de ocazie, înlocuind roadele pământului cu argintul viu , banul, sau alte daruri, iar mai modern, acum îi trimitem scrisori prin care cerem tot felul de daruri, urmând ca ele să fie îndeplinite în măsura puterii financiare a corespondentului și dacă mesagerul care aduce daruri mai are loc în sanie sau cont în bancă și pentru cei care au trimis scrisori cu întârziere, bucuria este deplină.
Poate o vină o purtăm și noi că ne-am înregimentat timpului pe care îl trăim, de multe ori făcându-ne părtași poate involuntar la cele ce se întâmplă în jurul nostru.
Și iată că dintr-o dată locul Nașterii Domnului este luat pe neobservate de Moș Crăciun, cel care aduce daruri. Oamenii aleargă să facă cât mai multe cumpărături, nu este nici o problemă dacă se pierd ore întregi în supermarketuri, important este să fii în rând cu lumea, iar dacă nu faci lucrul acesta, nu dai semne de progres. Auzim deseori spunându-se cu referire la copiii: Viața le va fi plină de greutăți, măcar acum să cunoască bucuria unei dorințe împlinite.
Acest răsfăț cred că nu le prinde bine, deoarece unii dintre copii așteaptă Crăciunul pentru a-și spori colecția de jucării, sau de vizite în diferite locuri, cum ar fi parcurile de distracții, sau vacanțe exotice.
De fapt ce este este bucuria Crăciunului? Este bucuria că s-a născut Hristos pentru mântuirea noastră. Hristos se întrupează pentru ca noi să cunoaștem Adevărul, viața binecuvântată de Dumnezeu. Nu intru în detalii de unde vine denumirea de Moș Crăciun, suntem mărturisitori ai Adevărului și cunoaștem în mare măsură izvorul acestui termen, care a schimbat sensul sărbătorii Nașterii Domnului, dar din nefericire și noi ne facem părtași ai acestei realități.
Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe, în culori sclipitoare, s-au aninate în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătorești descriu frumusețea sărbătorii.
Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Planurile sunt mari pentru el, dar cu îndeplinirea unor obligații pentru cei care primesc aceste daruri: note bune la școală, ascultare față de cei dragi, etc. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi așează sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într-o universală şi superbă amăgire a vârstei copiilor.
Cei vechi ai noştrii aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, cei de azi. Pentru ei primirea preotului cu Nașterea Domnului era cel mai important eveniment, casa era pregătită în toată perioada postului: să fie curată, tămâiată, lumânarea pregătită pentru întâmpinarea marelui eveniment. Acum preotului aproape că nu i se mai deschide ușa, aducând diferite motive, ori că vine prea târziu sau prea devreme,sau din cauza obligațiilor de serviciu nu este nimeni acasă, ori doarme copilul și să nu se sperie, sau în camera alăturată este un bătrân bolnav și nu trebuie deranjat.
Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al istoriei, care s-a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui Întrupare o celebrăm printr-o amintire liturgică şi, eventual, printr-un ospăţ, la care El nu este poftit. Imnografii Bizanţului ştiau mai mult decât pricepem noi din cântările lor, şi anume că Naşterea Domnului anuală, e mai mult decât o comemorare, mai mult decât un praznic, mai mult decât o noapte festivă, ea e nu numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuşi, tot atât de real ca şi acela din Betleem.
Așa trebuie să fie comemorarea Nașterii Domnului, prin bucuria participării noastre la sfintele slujbe, ce se oficiază în sfintele Biserici .Dar pentru cei mai mulți din nefericire se transformă intr-un festin cu mâncăruri care mai de care, petreceri deșănțate în cluburi sau diferite localuri , cu crăciunițe despuiate, cu Moș Crăciun îmbujorat la față, trăgând din greu la sanie, daruri care mai de care venite din Laponia, ori înregimentat într-un tren multicolor cu o mulțime de vagoane după el aducând daruri pe care Pruncul Iisus nu le-a avut niciodată.
Și așa apare acum dilema, unii creștini după o pregătire prealabilă prin post, spovedanie și împărtășanie îl întâmpină pe Pruncul Iisus, în Sfânta Biserică la slujbă, iar alții aleargă cu câteva zile înainte de sosirea sărbătorii prin toate magazinele, ca Moș Crăciun să-i găsească cu de toate puse pe masă. Dacă nu avem cele necesare pentru cumpărături, împrumutăm de unde găsim, mai ales că acuma băncile sunt generoase pentru a ne împrumuta, deși evenimentul în sine nu ne impune o asemenea jertfă. După aceea la țară tăiatul porcului devine un ritual cu pomana lui, transformându-se într-o petrecere chiar în post, uitând că mai sunt câteva zile sau săptămâni pâna la Marele eveniment al Nașterii Domnului. Și înainte porcul tot în perioada postului se sacrifica, dar nimeni nu se atingea de fructul lui până nu venea de la slujba din ziua sărbătorii Nașterii Domnului.
Mai trăim și drama informatică scrisă și audio-vizuală, unde locul magnificului miracol al Nașterii Domnului, este luat de Moș Crăciun care vine încărcat cu daruri sponsorizat de: Coca Cola, Fanta, diferite bănci, sau alte firme din occident, care schimbă esența și bucuria sărbătorii spirituale, într-o petrecere secularizată. Moș Crăciun a devenit un fel de Vip, fiindcă s-a instalat foarte bine în economie, după darurile care le aduce. Este un Moș secularizat și totodată comercial, un simbol al consumismului și al materialismului.
Și iată-ne în fața unui fapt real, unii sărbătoresc Nașterea Domnului așa cum au sărbătorit-o străbunii nostri, înaintașii noștrii, participând la slujbele din Sfânta Biserică, iar alții cu un aer de occident care au uitat de unde au plecat, îl sărbătoresc pe Moș Crăciun sau mai modern, cum se zice, Santa Claus, prin petreceri și chefuri bahice. Pentru ei prioritare sunt cadourile de mare preț care le așează cu mult tact sub brad, cadouri ce nu au nici o legătură cu esența creștină.
De cele mai multe ori încercăm să împăcăm bucuria Nașterii Domnului, în mod tradițional, mai ales a celor plecați în occident, cu o participare sumară la slujba din dimineața sărbătorii ( dacă nu cumva peste noapte am participat la o petrecere) și apoi bucuria unei mese copioase cu toții ai casei, stropită din belșug de cele mai multe ori cu băutură peste măsură și mâncăruri alese, căci din nefericire pentru noi aceste mari sărbători ale creștinătății devin prilej de petrecere, întâlniri de familie, transformându-se din sărbători creștine, în sărbători de iarnă, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie sau pe atei, așa cum încearcă să ne impună anumite organizații care apără așa zisa libertate de conștiință, iar înainte de 1989 vorbeam de moș Gerilă.
În plan secundar a doua sau a treia zi spitalele sunt pline de așa zi-și credincioși care de bucurie că s-a terminat postul, au gustat peste măsură și s-au bucurat din plin de acest mare eveniment, iar următoarele zile se transformă pentru ei în frământări chinuitoare și tratamente costisitoare. Auzim destul de des în mass-media că se apropie sărbătorile de iarnă și nicidecum Nașterea Domnului.
Lucrul acesta îl putem vedea din multitudinea de mesaje care se transmit cu această ocazie, aluzie făcîndu-se cel mai mult la câștiguri materiale, nu spirituale, diferite spectacole, premii, tombole, cheltuieli obligatorii pentru toată lumea.
Pentru o parte dintre tinerii religia este un capitol închis ( poate nu l-au deschis niciodată), mai mult se luptă cu trecutul, cu icoanele, cu religia în școală, cu preoții, cu cei care își fac cruce, ei se cred oamenii mileniului următor, deși abia înțeleg realitatea prezentului.
Dacă din întâmplare sau din alte motive simțim că ne-am depărtat cumva de Cel care se naște ”pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire” să ne reapropiem de Dânsul, de ne-a slăbit credința și nu mai știm nimic despre lume și despre noi înșine, să-l ascultăm pe Cel ce este Lumina cunoștiinței. Astfel vom afla de la El toate despre creație, despre univers, despre viață și despre moarte , despre nemurire și răspundere.
Dacă suferim nedreptăți și ni se pare că răul se întinde ca o ciupercă și nu mai este nici o scăpare, să ne reântoarcem la Soarele dreptății, așa ne îndeamnă cântarea: să ne închinăm Soarelui dreptății. Să nu le răpim copiilor bucuria de a trăi un Crăciun adevarat, așa cum nu trebuie să le răpim copilăria.
În ziua de astăzi își face loc din ce în ce mai mult o morală fără Dumnezeu, dar aceasta nu poate fi numită morală. Se practică și se teoretizează morale convenționale, circumstanțiale, care sunt de fapt rătaciri și desacralizare. Poate nu este târziu să ne aducem aminte ce spunea Dostoievski: ”Fără Dumnezeu nu există nimic”.
Trebuie să recunoaștem că mai există printre noi destui creștini care sărbătoresc un Crăciun fără Nașterea lui Iisus, o Bobotează fără aghiazmă, un sfânt Ion fără Ioan, dar mai ales un revelion fără sfârșit, scăldat în petreceri condimentate cu băutură, și mâncare peste măsură. Revelat la Betleem sub chipul Pruncului, Dumnezeu ni se descoperă atît cât puterile minții noastre pot cuprinde, și ne este deajuns, caci ne aduce mângâiere, speranță și nădejde.
Așadar, Nașterea Domnului trebuie să fie pentru noi toți, izvor de nădejde și bucurie, de speranță, pentru că în ciuda tuturor dificultăților, a păcatelor și a relelor, există speranță și bucurie pentru oameni, dacă oamenii iubesc pe Dumnezeu și semenii lor.
Bucuria musafirului venind din Cer sub chipul Pruncului smerit și blând, cu o Sfântă Familie lângă El, să-L primim în casele noastre ca pe o binecuvântare cerească ce nu s-a mai pomenit, iar graiul și răsuflarea noastră aproape că se opresc de minunea ce se întâmplă: Vine să se înfrățească cu noi, ca să fim cu toții fiii lui Dumnezeu. Betleemul nu mai este undeva în Palestina , ci este în fiecare casă de creștin care îl primește pe Hristos , aici la îndemâna fiecăruia dintre noi și se bucură împreună cu fiecare suflet în parte .
Să le oferim daruri copiilor prin Sfânta Taina a Spovedaniei și Împărtășaniei, iar dacă acum nu mai vin magii cu daruri la Hristos, ci Hristos vine la magii care au plecat din diferite părți ale lumii să le aducă daruri, să deschidem larg inima noastră și să-L primim.
